Lumina Adventului


Biserica înveșmântată în violet, coroana de Advent proaspătă dar rece și fără viață, întunericul care ne învăluie în rugăciune ne amintesc, la începutul unui nou an liturgic, că lumea fără Dumnezeu e rece, întunecată și fără viață. Timpul Adventului este pe de o parte timpul în care devenim conștienți de această dramă a lumii care se îndepărtează de Dumnezeu, dar în același timp învățăm să redescoperim semnele prezenței sale tainice care nu încetează să se arate în lume. Lumina celor patru lumânări care, săptămână după săptămână, va da viață acestei coroane și va risipi întunericul, ne întărește în speranța care ne vine din credință. Profeții, magii, păstorii și Maica Preacurată ne vor însoți în aceste patru săptămâni și ne vor îndemna să recunoaștem în lumina coroanei de Advent lumina harului care învinge păcatul, lumina binelui care învinge răul, lumina mântuirii care învinge descurajarea și tristețea.
Timpul Adventului înseamnă angajare pentru revizuirea vieţii spirituale, un timp în care noi, creştinii, suntem chemaţi să veghem. Şi ce înseamnă a veghea? Ce înseamnă a sta treaz? Înseamnă a ne goli mereu de noi înşine, a căuta mereu gloria lui Dumnezeu, asemănarea cu Isus, trăirea în har. A veghea înseamnă angajarea noastră la iubire, dar nu conform ideilor noastre, ci conform măsurii noastre de iubire. A veghea mai înseamnă a căuta să înţelegem ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, cum vrea el să-l iubim. Aşa face o mamă atunci când îşi permite o clipă de răgaz în timpul îngrijirii copilului bolnav: doarme, dar inima ei veghează alături de copilului ei.
În acest timp al Adventului suntem chemaţi la veghere. Şi cum se poate face acest lucru? În primul rând, prin rugăciune. A ne ruga nu înseamnă a ne preocupa de ceea ce vom spune; este suficient să-i spunem Domnului ceea ce ne preocupă. A ne ruga nu înseamnă a deschide o carte sau memoria, ci a deschide larg inima lui Isus, chiar fără a spune nimic. Adesea, noi ne rugăm numai când suntem în dificultăţi sau când avem nevoie de ceva. De multe ori, rugăciunea înseamnă pentru noi doar faptul de a cere. Se spune că, dacă o logodnică primeşte din ce în ce mai puţine mesaje sau e-mail-uri de la logodnicul ei, înţelege foarte bine că iubirea sa este pe punctul de a se prăbuşi. Tot aşa şi noi, creştinii, dacă nu mai ţinem legătura cu Dumnezeu, iubirea noastră faţă de el este în pericol.
În calitate de creștin, Adventul meu personal, ar trebui să fie momentul de a pune în ordine între ceea ce este bun și mai poate fi folosit și de a arunca ceea ce-mi face rău: atâtea resentimente față de oameni și față de Dumnezeu, atâtea stări de spirit schimbătoare, de încredere și de neîncredere, de speranță și descurajare, de insatisfacție, de încăpățânarea de a avea mereu dreptate, de lipsa mea de pace și de liniște sufletească.
Vă doresc tuturor un Advent binecuvântat!
Pr. Dominic Ciobanu

[quotcoll orderby="random" limit=1]

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*