Duminica Floriilor – Duminica Ramurilor de Palmier
apr.07

Duminica Floriilor – Duminica Ramurilor de Palmier

Duminica Ramurilor de Palmier a Pătimirii Domnului (numele complet), prima duminică din Săptămâna Sfântă a Postului Mare, comemorează intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim, înainte de pătimirea sa. La intrarea în Ierusalim, locuitorii oraşului l-au recunoscut pe Isus ca regele lor, cântând: „Osana fiului lui David; Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!”. Tradiţional, în Biserica occidentală, serviciul liturgic al Duminicii Floriilor începe cu binecuvântarea ramurilor care vor fi folosite în procesiunea ce urmează. În acest moment se proclamă textul cu privire la intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim. Apoi urmează o procesiune din afara bisericii. Dacă această procesiune nu poate avea loc, este posibilă înlocuirea ei cu o intrare solemnă în biserică. Cântecele şi psalmii sunt în strânsă legătură cu oficiul de rege al lui Cristos. De multe ori, serviciul religios conţine o proclamare a „pătimirii”, când, în cadrul Liturghiei sunt relatate public diferite evenimente din ultimele zile din viaţa lui Cristos. În timpurile noastre, preotul şi un grup de cititori proclamă cu voce puternică textul din Mt 26,14-27,66 (anul A), Mc 14,1-15,47 (anul B) sau Lc 22,14-23,56 (anul C). Duminica Floriilor mai este numită şi Duminica Smochinului, deoarece în această zi se consumau în mod tradiţional smochine, comemorând faptul blestemării smochinului de către Isus după intrarea în Ierusalim. În Anglia, Duminica Floriilor era numită Duminica Măslinelor sau a Ramurilor, Duminica Salciei sau a Tisei, ori Duminica Ramurilor de Salcie, datorită înlocuirii la nivel local a crengilor de palmier cu astfel de ramuri. S-au dezvoltat diferite tradiţii pentru a sărbători Duminica Floriilor. În ţările slave, credincioşii intră în casele sau pe terenurile lor cu ramuri binecuvântate, rugându-se şi cântând imnuri străvechi. Apoi, pun aceste ramuri pe fiecare lot de pământ, le agaţă la uşa oricărei clădiri sau locuinţe ca pe un semn de apărare împotriva vremii rele sau a bolii, dar şi ca un semn de binecuvântare asupra recoltei şi a lucrurilor deţinute. Din punct de vedere istoric, Egeria atestă o Duminică a Floriilor, care a fost celebrată de Biserica din Ierusalim la sfârşitul secolului al IV-lea. În Misalul Galican din Bobbio atestat în secolul al VIII-lea, găsim o referinţă cu privire la binecuvântarea ramurilor, care simboliza victoria lui Cristos. Celebrările mai elaborate ale Evului Mediu au fost înlocuite cu ceremonii mai simple în Biserica Occidentală. Multe confesiuni, incluzând luteranii, metodiştii şi prezbiterienii sărbătoresc Duminica Floriilor, pe lângă catolici şi ortodocşi. În majoritatea bisericilor, cenușa folosită la Miercurea Cenuşii este rezultată din arderea ramurilor folosite în cadrul celebrărilor ocazionate de Duminica...

Citeste
Misteriosul Iosif
mart.13

Misteriosul Iosif

În istoria credinţei creştine un personaj din toate câte există are o aliură de mister şi nepătruns cum rar întâlneşti în lumea bibliei şi a credinţei creştine. Iosif, tatăl – purtător de grijă al lui Isus şi soţul Fecioarei Maria, are un parcurs şi o prezenţă în biblie strict legată de copilăria lui Isus. Este personajul care nu spune nimic dar rolul lui este covârşitor în istoria lui Isus. „Povestea” lui, relatată de apocrifele bibliei (cărţi cu un conţinut asemănător celor din biblie dar nu foarte sigure, fapt demonstrat ştiinţific), ni-l arată „concurând” pentru mâna Mariei printr-o tragere la sorţi cu nişte vergi dintre care doar a lui Iosif a înflorit miraculos. Lui îi este încredinţată Maria ca soţie. Tradiţia ebraică prevedea la acel timp ca tinerii să rămână într-o perioadă de logodnă separaţi. În această perioadă de separare nu aveau voie să trăiască precum doi soţi (lucru parcă prea vizibil azi). În momentul în care Maria concepe de la Duhul Sfânt, Iosif devine foarte îngrijorat şi „drept” fiind nu vrea să o dea în vileag comunităţii, vrea să o părăsească „în ascuns” (pedeapsa meritată pentru relaţiile premaritale aunci era lapidarea). Un înger îi apare în vis şi îl linişteşte cerându-i să o ia de soţie, acasă la el, şi să nu se teamă: copilul ce se va naşte este de la Duhul Sfânt, este Fiul lui Dumnezeu. Din acest moment, Iosif este angrenat pe deplin în planul divin, cu toată preocuparea sa îşi dedică viaţa lui Isus şi Mariei. Este cel care asistă la naşterea Domnului, este cel care hotărăşte fuga Sfintei Familii spre Egipt de frica lui Irod, este cel care asigură traiul Familiei Sfinte de la Nazaret şi educaţia lui Isus până la maturitate. Nu puţini sunt aceia care fără o credinţă serioasă, încredinţată în tradiţia de secole a Bisericii, nu înţeleg şi nici nu acceptă ideea unui Iosif feciorelnic chiar dacă şi Gabriel, îngerul, ne spune şi nouă (nu numai Mariei): „la Dumnezeu, totul este posibil!”. Unele culte creştine, mai ales cele neoprotestante, nu concep un Iosif atât de „absent” şi o Marie fecioară ci din contră, în timp ce unii îl văd ca tatăl natural al lui Isus, alţii o văd pe Maria ca mama a 5-6 copii pe care i-ar fi avut în restul convieţuirii sale cu Iosif. În Matei, capitolul 12, ne este prezentat exact contrariul: când Isus era la vârsta la care predica şi Iosif era deja mort, vin la Isus „Maria şi fraţii lui (Isus)”. Dacă e să considerăm tradiţia ebraică, o societate patriarhală, nicio femeie nu era amintită prima ci după soţul sau fiul cel mai mare. Cum Maria...

Citeste

Să prețuim mai mult florile iubirii!

Familia este darul pe care Dumnezeu l-a făcut oamenilor cu o iubire infinită. Îmi place să o asemăn cu o grădină în care, fiind mult de lucru, au fost angajați doi grădinari: soțul și soția. Fiecare a venit aici cu bagajul lui, mai mare sau mai mic, în care a pus experiența acumulată, cunoștințele sale, sentimentele, dorind să facă din grădina dăruită de Creator un loc minunat, primitor, în care ei să devină colaboratori ai lui Dumnezeu, în planul de creație. Conștienți de minunea încredințată, grădinarii se pun de acord și cu grijă pregătesc terenul pentru ca viața să înflorească în grădina lor. Cu mare încredere, Dumnezeu dăruiește părinților, spre ocrotire și educație, „plăntuța” mică ce se înfiripă în sânul familiei și care, pentru a crește, are nevoie de multă iubire, de iubirea delicată a mamei și de iubirea ocrotitoare a tatălui. Până aici efortul părinților a fost minim, dar munca de grădinar, implică responsabilitate, capacitate de dăruire, putere de renunțare. Îndepărtând tot ce ar împiedica „plăntuța” să crească, părinții încep educația copiilor încă din fragedă pruncie. Niciun copil nu poate face diferența dintre bine și rău, dar printr-un proces lung și lent poate fi învățat să-și dezvolte această capacitate. De asemenea, copilul nu-și poate controla comportamentul și, de aceea, este necesară impunerea anumitor reguli, mai întâi de către familie, iar apoi de Biserică, școală și societate. Părinții trebuie să-și învețe copilul să-i iubească pentru ca, la rândul lui, să poată oferi celorlalți iubirea. Treptat, ar trebui să-l învețe că, prin nerespectarea regulilor, îi face pe ceilalți să sufere. Acceptând regulile familiei, copilul se conformează și cu regulile din afara ei. Pentru atingerea acestui scop, părinții ar trebui să manifeste înțelegere față de copilul lor, evitând catalogarea acestuia ca rău sau bun. Adesea ne plângem că este greu să educăm copiii într-o lume în care nonvaloarea este pusă la loc de cinste. Oare am păstrat cu demnitate darul (nu povara) de a educa? L-am ascultat noi pe Creator care ne spune vegheați și rugați-vă? Oare veghea noastră nu a fost înlocuită de o viață purtată de dulcele a nu face nimic, lăsând astfel poarta deschisă diavolului pentru astrecura viclean, în inimă, sămânța sa? Noi, grădinarii aleși de Dumnezeu pentru a ajuta „plăntuța” să crească, ar trebui să fim conștienți că ea are nevoie să fie călăuzită spre căldură, aer și lumină. Să dăm copiilor lumina sacră primită de la Creator și ea nu se va micșora niciodată! Să fim exemple vii pentru ei! Dacă raporturile dintre părinți se bazează pe iubire, respect, prețuire și încredere reciprocă, copilul va copia aceste trăsături de caracter pe care le vede în permanență....

Citeste
Gând de Crăciun
dec.25

Gând de Crăciun

Gând de Crăciun… Îmi amintesc o povestioară care, pe scurt, sună cam așa: în timpul unui război încrâncenat, între liniile părților combatante cineva vede deodată un copilaș care se juca netulburat printre gloanțele care zburau dintr-o parte în alta. Nimeni nu știa cum ajunsese acolo. Cel care l-a observat strigă: nu trageți! Este un copil pierdut pe front! Încetați focul, riscați să-l răniți! Atunci, ca prin minune, toate armele tac. Imaginea copilașului gingaș care ar putea fi rănit sau chiar mai rău, îi înspăimântă pe toți. Fiecare își aruncă armele și se apropie în grabă să vadă dacă copilașul este teafăr. Apoi, își strâng mâinile cu bucurie și în ziua aceea au uitat cu toții de război. Poate ați mai citit sau ați mai auzit povestioara de nenumărate ori, dar pe mine mă impresionează de fiecare dată. Mă impresionează în primul rând câtă forță are nevinovăția, cu câtă ușurință ea transformă ura și adversitatea în liniște și bucurie. Ce impact dezarmant are gingășia și puritatea! Într-o clipită sunt date uitării toate relele și omul, ca prin farmec, își întoarce fața spre valoare, spre frumusețe, spre ceea ce-i aduce liniște sufletească. Și toate acestea datorită unui copil! Pruncul Isus vine în lume sub o formă umilă, de slăbiciune și totuși, atât de vulnerabil cum este, cât de multă forță emană! Câtă fascinație în jurul lui! Pe bună dreptate este numit Principe al păcii. În acest timp suntem și noi invitați să lăsam la o parte conflictele personale, tot ce ne împovărează inima și mintea. Să ne lăsăm dezarmați de pacea pe care o răspândește Pruncul Isus. Si precum ești fascinat și total schimbat în fața unui copil, la fel și noi să ne adunăm în jurul ieslei lui Isus și să lăsăm spiritul Crăciunului să ne pătrundă! Vă urez un Crăciun binecuvântat și un an nou fericit! Pr. vicar Dominic...

Citeste
Adeziuni în Acţiunea Catolică, în parohia noastră
dec.13

Adeziuni în Acţiunea Catolică, în parohia noastră

Duminică, 8 decembrie 2013, a fost mare sărbătoare la Onești pentru că familia Acțiunii Catolice a primit noi membri. Inspirați, ca în fiecare an, de depunerea adeziunii la nivel diecezan, cu mic cu mare ne-am pregătit trupește și sufletește pentru acest eveniment. Toți cei care au vrut să facă parte în continuare din această mare familie, și-au exprimt dorința de a mai activa încă un an. Copiii, tinerii și adulții din Parohia „Sfinții Petru și Paul” și-au arătat entuziasmul de a colabora în continuare cu păstorii parohiei dar și cu întreaga comunitate. La fiecare sector ce compune Acțiunea Catolică din Onești au avut loc pregătiri aşa cum se cuvine. Duminică dimineața copiii au deschis festivitatea, exprimând din toată inima „da-ul” lor pentru a continua misiunea lui Cristos. Au urmat adulţii, la Liturghia de la orele 11.00, iar seara, la Liturghia tinerilor, s-a auzit din nou un mare „Da!”. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru ca această sărbătoare să iasă foarte frumos. Mulțumim în special preoților: părintelui paroh Toma Rediu și părintelui vicar Dominic-Sorin Ciobanu ce au în grijă pastorală comunitatea noastră. Mie personal, îmi face mare plăcere să ştiu că mai sunt copii, adolescenți, tineri și adulți care vor în continuare să-l cunoască mai bine pe Cristos. În timpurile acestea, e mare lucru să ai curaj să arăţi că eşti creştin autentic. Cu ajutor și formare, orice persoană poate deveni o piatră prețioasă pentru întreaga Biserică. Modelarea trebuie să fie un proces în care există, mai presus de toate, răbdare şi dragoste. Prin exemplul propriu se pot modela și ceilalți oameni, mai ales cei care au nevoie. Un părinte care își modelează copilul trebuie, mai întâi, să ofere o imagine de sine sănătoasă. Bunul Dumnezeu să îi aibă în pază pe toți copiii, tinerii și adulții care și-au exprimat dorința de a face parte în continuare din Acțiunea Catolică și că dau din prețiosul lor timp pentru a se modela ca și creștini. Fericita Maică Tereza de Calcutta spunea că „nu contează cât de multe lucruri faci, ci contează câtă iubire pui în ceea ce faci”. Așa îmi doresc ca membrii parohiei noastre să învețe a-L sluji pe Cristos cu iubire și multă dăruire, căutând nu să facă multe lucruri cât să pună suflet în ceea ce fac. Şimon Florentina, membră Acţiunea Catolică a...

Citeste
A trecut la Domnul primul paroh de Oneşti – Mons. Vittorio Blasutti
iul.15

A trecut la Domnul primul paroh de Oneşti – Mons. Vittorio Blasutti

(preluare arcb.ro via ercis.ro) După o îndelungată suferinţă, sâmbătă, 13 iulie 2013, a trecut la Domnul, la vârsta de 88 de ani, Mons. Luigi Vittorio Blasutti, vicar general emerit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Mons. Luigi Vittorio Blasutti s-a născut la 11 ianuarie 1925 şi a fost hirotonit la 25 iulie 1949, la Bucureşti, în ascuns – din cauza situaţiei politice dificile din acea vreme -, în capela din palatul arhiepiscopal, prin impunerea mâinilor Mons. Alexandru Cisar. A fost vicar la parohiile Oituz, Focşani, Iaşi, apoi paroh la Dărmăneşti, Oneşti, Cioplea, Târgovişte, „Sfânta Tereza” şi „Preasfântul Mântuitor”, în Bucureşti. În perioada 1968-1983 a fost decan de Bucureşti. Din iunie 1982, cu o întrerupere de câteva luni, a fost vicar general al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti până în anul 2003. Mons. Luigi Vittorio Blasutti a fost paroh de Oneşti de la înfiinţarea parohiei (1955) până în anul 1962. Lui îi datorăm actuala casă parohială, multe lucrări în biserica parohială şi o activitate pastorală foarte intensă. Dumnezeu să-l răsplătească şi să-l primească între drepţii săi! Sfânta Liturghie de înmormântare va fi celebrată luni, 15 iulie 2013, la ora 12.00, în biserica „Sfânta Tereza” din Bucureşti. Trupul neînsufleţit al Mons. Luigi Vittorio Blasutti va fi apoi înmormântat în cimitirul...

Citeste
Pagina 19 din 20« Prima...10...1617181920