Anunţuri duminicale: 28.07.2013

Vineri, 2 august 2013, şi sâmbătă, 3 august, avem prima vineri şi prima sâmbătă din luna august cu devoţiunile specifice Preasfintei Inimi a lui Isus şi Preacuratei Inimi a Mariei. Vineri preoţii vor face vizite la bolnavii care ţin aceste devoţiuni. Tot vineri, 2 august, avem Porţiuncula, o zi specială în biserica noastră. Toţi credincioşii care se spovedesc, se împărtăşesc, vizitează biserica şi spun o rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte obţin indulgenţă plenară – iertarea deplină a pedepselor meritate pentru păcatele iertate la Spovadă. Pelerinii înscrişi deja pentru pelerinajul anual de la Cacica din 14-15 august sunt rugaţi să achite contravaloarea transportului la parohie. Mai sunt câteva locuri şi pentru alţi doritori. Continuă lucrările de refacere a gardului bisericii, se aplică piatră de Slănic pe structura de beton. Cei care nu s-au achitat de contribuţia de 100 de lei, sunt rugaţi să o...

Citeste

Anunţuri duminicale: 21.07.2013

Se mai fac înscrieri pentru pelerinajul marian anual de la Cacica. Toţi cei care doresc sa facă pelerinajul anul acesta, pot veni la parohie să se înscrie. Preţul transportului este de 50 de lei de persoană. Continuă lucrările de reconstrucţie a gardului ce împrejmuieşte biserica. Lucrările au avansat foarte mult şi e nevoie de sprijinul financiar al credincioşilor. Rugămintea părintelui paroh către toate familiile parohiei este în continuare să ajute la această construcţie cu suma de 100 lei. Cei care au posibilităţi şi doresc, pot oferi o sumă mai mare. Sâmbătă, 31 august 2013, la Bucureşti va avea loc beatificarea Mons. Vladimir Ghika, preot român ucis în închisorile comuniste. Sunt invitaţi şi credincioşi din Dieceza de Iaşi la acest moment de bucurie. Venerabilul Mons. Vladimir Ghika este cel de-al treilea fericit român din calendarul nostru. Mai multe detalii despre viaţa acestui martir al lui Cristos puteţi găsi pe site-ul oficial al Arhidiecezei de Bucureşti: arcb.ro. Vă dorim o săptămână...

Citeste

Anunţuri duminicale: 14.07.2013

Se mai fac înscrieri pentru pelerinajul marian anual de la Cacica. Toţi cei care doresc sa facă pelerinajul anul acesta, pot veni la parohie să se înscrie. Luni, 15 iulie 2013, începe Campusul parohial al tinerilor. Pentru o săptămână (15-19 iulie) circa 30 de tineri vor petrece o săptămână de destindere, formare şi spiritualitate la Slănic Moldova. Continuă lucrările de reconstrucţie a gardului ce împrejmuieşte biserica. Rugămintea părintelui paroh către toate familiile parohiei este în continuare să ajute la această construcţie cu suma de 100 lei. Cei care au posibilităţi şi doresc, pot oferi o sumă mai mare. Vă dorim o săptămână...

Citeste

Anunţuri duminicale: 07.07.2013

Încep înscrierile pelerinilor pentru pelerinajul marian anual de la Cacica. Toţi cei care doresc sa facă pelerinajul anul acesta, pot veni la parohie să se înscrie. Pelerinajul are loc în fiecare an între 14-15 august. Luni, 8 iulie 2013, începe Campusul parohial. Pentru o săptămână (8-13 iulie) cei circa 80 de copii înscrişi vor petrece frumoase momente de formare şi joc. Toţi cei care doresc să ajute material la buna desfăşurare a acestui campus, o pot face în continuare direct la părintele vicar, pr. Dominic Ciobanu. Încă de săptămâna trecută s-au început lucrările de reconstrucţie a gardului ce împrejmuieşte biserica. Acesta este foarte afectat de trecerea timpului şi necesita reparaţii urgente. Întrucât costurile sunt foarte ridicate, părintele paroh roagă toate familiile parohiei să ajute la această construcţie cu suma de 100 lei. Cei care au posibilităţi şi doresc, pot oferi o sumă mai mare. Vă dorim o săptămână...

Citeste

Anunţuri duminicale: 09.06.2013

Marţi, 11 iunie 2013, la orele 19.00, în biserica parohială se va celebra o Sfântă Liturghie solemnă în cinstea Sfântului Anton. Sărbătorit pe data de 13 iunie, Sfântul Anton este ocrotitorul copiilor şi al celor în nevoi. La această Liturghie vor fi binecuvântaţi copiii şi se vor sfinţi crinii.

Citeste

Anunţuri duminicale: 02.06.2013

Ieri dimineaţă, 1 iunie 2013, a trecut la cele veşnice pr. Isidor Mocanu, fost paroh de Oneşti în perioada 1 noiembrie 1977 – 1 aprilie 1981. A fost un preot cu har şi zel apostolic, apreciat de credincioşii din parohia noastră. Lui îi datorăm, pe lângă neobosita muncă de păstor, munca de înnoire şi frumoasele picturi din biserica noastră parohială. Înmormântarea va avea loc la Gherăieşti, locul unde a fost paroh din anul 1981 până în 2005, marţi, 4 iunie 2013, începând cu orele 10.30. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Vineri, 07.06.2013, sărbătorim Preasfânta Inimă a lui Isus. Este sărbătoarea căreia îi este dedicată toată luna iunie dar în special această zi. Nu este sărbătoare de poruncă. Sfintele Liturghii vor fi ca în fiecare zi, la orele 7.00 şi 19.00. Preoţii din parohie îi vor vizita pe bolnavii înscrişi la această devoţiune întrucât este şi prima vinere din lună. Sâmbătă, 08.06.2013, în prima sâmbătă din această lună, sărbătorim şi Inimia Neprihănită a Mariei. Duminica viitoare, 09 iunie 2013, se va celebra solemn hramul Parohiei catolice Berzunţi, în cinstea Inimii Neprihănite a Mariei. Liturghia hramului se va celebra la orele...

Citeste