Anunţuri duminicale: Duminica Rusaliilor, 19.05.2013

Corul Bisericii parohiale „Ss. Petru şi Paul” din Oneşti primeşte noi membri. Condiţii: vârsta între 15 şi 40 de ani, bărbaţi şi femei, tineri şi tinere, cu ceva ureche muzicală şi voce. Înscrierile se fac la biroul parohial sau la d-l dascăl, după fiecare Sf. Liturghie. Duminica viitoare, 26 mai 2013, celebrăm solemnitatea Preasfânta Treime. Este hramul Parohiei Oituz. Slujba hramului se va celebra la orele 12.30. Tot duminica viitoare, la Sfânta Liturghie a copiilor de la ora 8.30, în comunitatea noastră se va celebra solemn Prima Sfântă Împărtăşanie a copiilor. De luni până vineri, în această săptămână, copiii vor intra într-un program mai riguros de pregătire, începând cu orele 16.00. Prima Sfântă Spovadă a copiilor se va celebra sâmbătă, 25 mai 2013, începând cu orele 11.00. Şi părinţii, fraţii şi rudele copiilor de la Prima Împărtăşanie sunt îndemnaţi ca, la acest frumos moment din viaţa copiilor lor, să se pregătească sufleteşte cu o Spovadă...

Citeste

Anunţuri duminicale: duminica a VII-a a Paştelui, 12.05.2013

Luni, 13 mai 2013, sărbătorim Apariţiile Sfintei Fecioare Maria de la Fatima (Portugalia). Nu este sărbătoare de poruncă. La Sfânta Liturghie de seara, la ora 19.00, se va face procesiune cu statuia Maicii Domnului în jurul bisericii. Duminica viitoare, 19 mai, celebrăm Solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt care este şi hramul Parohiei catolice din Ştefan cel Mare. Liturghia hramului va începe la orele...

Citeste

Parohia „Ss. Petru şi Paul” din Oneşti va organiza Ziua Tineretului la nivel diecezan în anul 2014

Ziua Tineretului – Pildeşti, 2013 Sâmbătă, 4 mai 2013, un grup de 30 de tineri din parohia noastră însoţiţi de pr. vicar, Dominic Ciobanu, a participat la Ziua Tineretului organizată de Parohia Pildeşti (Neamţ). În centrul acestei zile a fost Sfânta Liturghie, concelebrată de ES Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, Mons. Anton Coşa, Episcop de Chişinău, şi un mare număr de preoţi. Au participat circa 3000 de tineri şi un important număr de credincioşi. La final, episcopul Petru Gherghel a încredinţat misiunea organizării Zilei Tineretului, ediţia 2014, parohiei noastre. În acest sens, tinerii catolici din Oneşti, prezenţi acolo, au preluat Crucea Tineretului, simbolul fiecărei ediţii din anul 1996 încoace (an în care Ziua Tineretului s-a organizat tot la Oneşti). Crucea Tineretului a fost aşezată deja în biserica noastră la loc de cinste, în aripa dedicată Sfântului Anton de Padova şi va sta la noi un an. Îndemnăm pe toţi tinerii şi persoanele de bine din Oneşti să se implice în buna organizare a acestui moment important al parohiei noastre care trebuie să facă cinste Oneştiului şi întregii zone. Alte anunţuri ale Duminicii a VI-a a Paştelui: Miercuri, 8 mai 2013, se va celebra solemn hramul Sanctuarului „Fericitul Ieremia” din Oneşti (parte a parohiei noastre), la orele 10.30, în prezenţa ES Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iaşi. Joi, 9 mai 2013 celebrăm Înălţarea Domnului – solemnitate de poruncă. Sfintele Liturghii vor fi la orele: 8.30, 11.00 şi 19.00. Îndemnăm părinţii să aibă o grijă deosebită pentru copii şi tineri, de multe ori aceştia nu vin la biserică la sărbătorile care sunt programate în timpul săptămânii. Tot joi, între orele 13-15, în cimitirul din cartierul Buhoci se va face sfinţirea mormintelor. Vă rugăm să vă încadraţi în acest interval şi să veniţi cu bileţelele gata scrise de acasă. Întrucât se apropie ziua comemorării Apariţiilor la Fatima ale Sfintei Fecioare Maria (13 mai), zi dedicată în dieceza noastră rugăciunilor pentru bolnavi, vă anunţăm că sâmbătă, 11 mai 2013, se organizează pelerinaj la Cacica pentru bolnavi iar duminică, 12 mai 2013, se organizează o Sfântă Liturghie pentru bolnavi la orele 11.00. Rudele sau aparţinătorii acestora sunt rugaţi să îi aducă la...

Citeste

Anunţuri duminicale: Duminica a V-a a Paştelui, 28 aprilie 2013

Sâmbătă, 27 aprilie 2013, un autocar cu 40 de elevi provenind din Liceul Teologic „Fericitul Ieremia” din Oneşti, alte licee şi şcoli de la Oneşti, Târgu-Ocna şi Dărmăneşti au participat la pelerinajul absolvenţilor de liceu. Grupul de pelerinini a fost însoţit de d-na prof. Lucia Penciu de la Liceul Teologic din localitate. Miercuri începe luna mai, dedicată Sfintei Fecioare Maria. În fiecare seară, la Sfânta Liturghie, se vor ţine predici tematice iar la sfârşit se va intona Litania Lauretană, aşa cum se obişnuieşte în luna mai. Toţi credincioşii sunt rugaţi să participe în luna mai la Sfântul Rozariu şi Sfânta Liturghie. Vineri şi sâmbătă, 3 şi 4 mai, vom celebra prima vineri şi prima sâmbătă din luna mai. Preoţii vor merge la bolnavi pentru Spovadă şi Împărtăşanie, în cinstea Sfintei Inimi a lui Isus. Joi, 9 mai 2013, celebrăm Înălţarea Domnului, zi în care se fac „libere” la morminte. Credincioşii care au decedaţi în cimitirul din Cartierul Buhoci sunt rugaţi să facă curăţenie la...

Citeste

Anunţuri duminicale: Duminica albă, 07 aprilie 2013

Luni, 08 aprilie 2013, sărbătorim Buna-Vestire, sărbătoare reprogramată la această dată datorită faptului că 25 martie a căzut în acest an în Săptămâna Mare. Sfintele Liturghii vor fi la orele 7.00 şi 19.00. Nu este sărbătoare de poruncă. Se reiau activităţile cu tinerii, după cum urmează: luni seara, începând cu orele 20.00 – Lectio divina, joi, începând cu orele 20.00 – repetiţii la corul tineretului, vineri, începând cu orele 20.00 – cateheză cu tinerii. Sunt aşteptaţi toţi tinerii catolici ai...

Citeste
Pagina 35 din 38« Prima...102030...3334353637...Ultima »