Din Anunturile duminicale, 29 iulie 2018
aug.01

Din Anunturile duminicale, 29 iulie 2018

Porțiuncula Joi, 2 august 2018, ca în fiecare an, cei care doresc să obțină indulgența plenară o pot face în condițiile știute (Spovadă, Împărtășanie, recitarea Crezului, vizitarea bisericii, recitarea unei rugăciuni după intențiile Sfântului Părinte). Prima Vinere din luna august Vineri, 3 august 2018, celebrăm prima vinere din luna august. Preoții vor merge la bolnavii parohiei imediat după Sfânta Liturghie de la ora 7.00. Vă rugăm să-i anunțați pe cei interesați. Pelerinaj la Cacica Continuă înscrierile la Pelerinajul anual de la Cacica. Doritorii sunt așteptați la parohie pentru înscriere. Campus parohial pentru copii Parohia noastră va organiza în perioada 20-26 august un campus pentru copiii parohiei. Pentru o bună organizare, ne dorim un număr cât mai mare de animatori. Tineri și tinere (de clasa a VIII-a și mai mari) care doresc să se implice, sunt așteptați la...

Citeste